Lucareț (sârbă Lukarevac) este o localitate în județul Timiș, Banat, România. În 1471, lângă actualul sat, exista o așezare care se numea Pădureni (Erdeglyka). Această așezare a dispărut cu timpul. Când austriecii au cucerit Banatul în 1717, vechea localitate dispăruse. În contextul colonizărilor care au urmat instaurării Imperiului Habsburgic, pe vatra vechii localități s-au așezat câteva familii de sârbi muntenegrini, printre ultimii din valul de coloni sârbi care au venit în Banat, care au construit noua localitate. La 1717 apare cu numele de Lukareszi. Satul și-a menținut pentru mult timp specificul sârbesc, ortodox. Până în 1802 a fost proprietate erarilă, după care a fost cumpărată de Iankovics zis și Doctorovics George. Pe la jumătatea secolului a trecut în proprietatea Ecaterinei Agora, de la care a cumpărat-o Iosif Galu. Acesta a început exploatarea carierei de piatră din apropiere și a construit linia ferată îngustă care se transporta piatra de granit la gara din Topolovățu Mare. La 1924 se numea Galu. În a doua parte a secolului XX, sârbii din Lucareț au migrat fie spre Recaș, Lugoj sau Timișoara, fie au fost asimilați de români. Lucarețul este în prezent un sat româno-sârbesc. Coșarii, mai demult Chizdia, (în maghiară Kisgye), este o localitate în județul Timiș, Banat, România. Satul a primit în anul 1965 denumirea oficială actuală. Primele mențiuni documentare despre satul Coșarii datează din Evul Mediu. Se menționează la 1440 că localitatea Felsökizdia aparținea de cetatea Șoimoș din județul Arad. Tot în Evul Mediu, în hotarul satului a mai existat un sat numit Repes, deasemenea proprietate al cetății Șoimoș. În 1583 aici se așează mai multe familii de români din Ardeal, care rămân aici de-a lungul ocupației turcești a Banatului. În conscripția generală efectuată de administrația habsburgică în 1717, apare menționată cu 16 case, locuite. Succesiv s-a numit Kisdia, toponim de origine maghiară (Kis Gya sau „satul mic”) care a rămas de-a lungul timpului, în pofida caracterului românesc al satului.În anul 1921, administrația română a impus numele Chizdia, deși fonetic s-ar fi recomandat forma Chișdia sau Chișghia. Numele a fost redenumit pe cale administrativă în 1965, deoarece numele original a fost asociat unui cuvânt trivial. Populația satului a fst din totdeauna majoritar românească. Populația a cunoscut o creștere continuă de-a lungul secolului XIX și a atins pragul de 1.700 de locuitori spre sfârșitul aceluiași secol. Cea mai numeroasă populație s-a înregistrat în anul 1900, cu 1.714 locuitori și maximum de 1.765 la 1910. După acest moment populația a început să scadă. Astfel, la recensământul din 1930 au fost înregistrați 1.500 locuitori, dintre care 1.468 români, 24 țigani, 3 germani ș.a Sub aspect confesional populația era alcătuită din 1.241 greco-catolici, 234 ortodocși, 18 baptiști, 6 romano-catolici ș.a 70 de ani mai târziu, la recensământul din 2002, situația demografică prezenta un declin dramatic: numai 191 locuitori.

Contul tau

Numar vizitatori

Azi0
Ieri14
O saptamana54
O luna196
Total6863